Puterea obisnuintei

Marius are 25 de ani si lucreaza intr-o agentie Stanleybet. Bate pe calculator bilete la pariuri, asta face. Nu se regaseste printre cliseele in care oamenii sunt scarbiti de locul de munca si de oamenii cu care intra in contact. Nu, el s-a obisnuit. Asta l-a caracterizat cel mai bine in viata si o spune la toata lumea: stie sa se obisnuiasca. S-a obisnuit, s-a obisnuit cu nea Jean, care pune cate 10 bilete de 20 de mii pe care le calculeaza ore in sir si le pierde pana la ultimul, s-a obisnuit si cu Gelu, care pariaza in fiecare zi si tot in fiecare zi spune ca aseara iar la scos un meci la nu stiu cate milioane desi e constient ca nu-l mai crede nimeni, s-a obisnuit si cu pustii de liceu care chiulesc de la scoala ca sa-si bage banii de buzunar la jocurile electronice si care injura in mii si mii de feluri, s-a obisnuit si cu cusca din termopane care i se parea ca o inchisoare la inceput.

Lucrurile s-au schimbat insa intr-o seara, cand Alina l-a sunat si i-a spus pe un ton firesc: "Vezi ca nu mai vin acasa". Timpul a trecut greu a doua zi, iar agentia a inceput sa i se para din nou ca o inchisoare. Mai ales cand a constatat cu un soi de uimire inabusita in durere ca pustii din cartier, care chiulesc de la scoala ca sa-si bage banii de buzunar la jocurile electronice, stiu mai multe decat el despre Alina. Nu se astepta ca tocmai ei sa-i dezlege misterul acelui "vezi ca nu mai vin acasa", dar asa s-a intamplat. Alina plecase cu Dan Macedoneanu, unde altundeva daca nu in Macedonia. Pustii l-au lamurit ca era vorba despre "un smecher care face strainatatea si are mai multe combinatii. Sta chiar in blocu asta de langa agentie, la etaju cinci". O vazusera mai demult pe "tovarasa" lui ca se duce la el, da' nu i-au zis. De atunci Marius fumeaza mai mult, nu mai suporta pe nimeni si isi pune tot felul de intrebari. Nea Jean il enerveaza cu calculele lui interminabile, pe Gelu il crede un "terminat", pe pustii de liceu ii priveste cu ura, iar cusca din termopane i se pare o inchisoare. Se intreaba daca nu cumva se obisnuise cu lucrurile astea tocmai pentru ca la capatul lor se mai termina o zi si se intorcea acasa, unde il astepta Alina. O cunoscuse in urma cu cinci ani, iar de trei locuiau impreuna. Crezuse ca...Nu mai vrea sa se gandeasca la ce crezuse. Fumeaza si isi pune intrebari. Iese in fata agentiei cu tigara in gura, mai arunca cate o privire spre blocul de vizavi, la o fereastra de la etajul cinci, apoi priveste in pamant. Trage din tigara si, o data la cateva fumuri, se intreaba daca va sti sa se obisnuiasca si de data asta. Inainte sa apuce sa-si raspunda cineva ii strecoara in minte ca perdeaua ferestrei de la etajul cinci are un model cu romburi...