Cand treceam pe acasa imi placea sa ies pe balcon si sa-i privesc. Ei erau acolo mereu, confirmandu-mi ca, intr-adevar, a existat candva un copil care ii contempla in fiecare seara si care le spunea toate dezamagirile si toate gandurile lui naive. Eram convins ca tot acolo vor fi si peste multe zeci de ani, pastrand evidenta nesfarsitelor generatii de liceeni care si-au scris adolescenta pe coaja lor, mai alba si mai durabila decat foile din caietul de romana. Am citit demult, intr-o carte, ca "nimic nu ne imbatraneste mai mult decat moartea oamenilor pe care i-am cunoscut in copilarie". Acum, mestecenii din fata liceului nu mai sunt, iar cei care i-au taiat n-au stiut, probabil, ca prin gestul lor au imbatranit mai multe generatii care au crezut ca mestecenii care pastrau marturia copilariei lor nu vor disparea niciodata.
***********************************
Drum forestier
de Marin Sorescu
-
Un brad, un fag,
Un mesteacăn, un paltin
Muntele o ia la vale
Pe pârghii jupuite.
Cât urasc acest drum forestier,
Acest colnic desfundat,
Aceste camioane
Care transportă pădurea
Legată cu lanţuri.
Se duc în altă ţară
Bârnele care-au ţinut bolta cerului
Pragul, talpa casei, tocul uşii,
Bâta ciobanului,
Păstorind limba română.
În urmă creşte
Un munte de rumeguş,
Şters de prima ploaie,
Luat de primul vânt.
Un brad, un fag…
Gaterul lucrează, electric
Mii de cercuri de copaci îşi taie venele
Doinele au hemoragie
Trecutul leşină.
Cu fiecare copac trăznit
Ne cade pe umeri
O zdreanţă albastră de cer.
8 comentarii:
asa e, cum zici tu
In fata blocului copilariei mele era un nuc.Ramurile lui ajungeau pana in camera mea.Pentru mine mirosul frunzelor de nuc,a florilor de nuc descompunandu-se pe trotuar e mirosul copilariei si adolescentei.Nucul acela imi cunostea toate visele, iubirile, dezamagirile primilor ani...
Cand am venit intr-o vineri acasa, in orasul natal, am constatat ca cineva taiase nucul din fata blocului.Cineva care tocmai se mutase in blocul parintilor mei.Am fost atat de furioasa, am plans si era cat pe ce sa ma duc sa ma cert cu ei.Imi furasera copilaria si adolescenta. M-a oprit mama.De atunci, acasa e tot mai putin acasa...Inca ma simt vinovata, ca am plecat de acolo, in alt oras, imi cladesc in fiecare zi un alt"acasa" aici si am tradat nucul din fata blocului.
Si cum zicea De Niro in filmu ala, la un moment dat in viata nu ne mai raman decat amintirile...
eu astept sa te mai citesc. macar un rand si tot ar fi bine...
P.S. sterge primul comentariu de aici ca e spam.
promit ca o sa tin cont
Adaug si eu propriul meu comentariu,daca mi-e permis.Intotdeauna mi-au placut mestecenii.Cand am invatat sa scriu,luam din coaja care se desfacea si incercam sa scriu cate ceva pe scoarta cu un capat de creion.Acum sunt mare si ma doare perpetuarea anotimpurilor peste mesteceni care incet-incet imbatranesc odata cu noi,I-am asemuit,dupa cum spuneau batranii cu neamul poporului roman,se indoaie pana la pamant,dar nu se rup. Daca mai mi-e permis am sa adaug si primele versuri dintr-o proprie poezie:
Nu am avut nicicand mesteacan la feresti
Nici la Brasov,nici la bunica unde,
In lumea viselor rapite din povesti
Racoarea pomilor crescuti te-ascunde.
Mi l-am dorit si de atunci mi-l tot doresc
Sa-l vad cum creste-acolo in vecini
Si tot privesc pe geam...privesc
Poate apare-asa deodata din senin.
O sa mai revin daca mi-e permis,stimate Domnule Voinea.
Cu toata stima
Aurel Macelaru-Brasov
la 15 aprilie 2008
Va salut cu respect domnu' Aurica! E o onoare sa va am printre cititori!
Trimiteţi un comentariu