Timpul

"Tu stii cum a ajuns, ma?” zice frate-miu. Nu raspund nimic si mi-o amintesc pe tanti Viorica cum venea in fiecare dimineata la mama la cafea cu mersul ei greoi si leganat. “S-a dus Ramona pe la ea si i-a zis ca vrea sa-l vada pe Andrei, sa vada cat a crescut. A trebuit sa ma duc eu cu el”.

Imi mai amintesc ca era indragostita de Mircea Radu si ca stia pe dinafara aproape toate numerele de telefon din oras, pentru ca inainte de pensionare lucrase la telefoane. In urma cu un an, cand am venit pe acasa intr-un week-end, bunica-mea mi-a spus ca paralizat si ca nu se mai poate ridica din pat. Dupa o vreme, cand m-am intors iar, tot ea mi-a zis ca a murit nea Octav: “la sapte luni dupa ce a picat Viorica la pat. Tot ea la mancat copt. L-a tinut de prost toata viata. Cu cine n-a umblat? Si-acu, in halu asta, tot il horopsea. Il zapacise din gura. Si el o stergea de cacat la cur. N-a mai rabdat saracu”. Nea Octav a lucrat tot la telefoane si imi dadea sarma colorata cu care impleteam sticle la ora de lucru manual. Pe vremea lui, stalpii de care sunt agatate firele de telefon erau din lemn si atunci cand era ceva de reparat se urca in varful lor ajutat de niste scoabe din fier pe care si le lega de picioare.

“O ingrijeste o baba, cred ca e mai batrana decat ea. Plange intr-una. Cica Gabi si cu Cristi trec rar p-acolo si numa o injura: Cat vrei sa te ingrijesc, ca doar nu-mi raman palate pe urma mata?, asa cica ia zis aia. Numa' proasta, parca n-ar fi fiica-sa”, mai zice frate-miu si eu il aprob. Si mai zice ca Gabi si cu Cristi pleaca peste o saptamana, ea in Italia si el in Spania. Eu iar nu mai zic nimic si mi-o amintesc pe tanti Viorica cum ma contrazicea zambind cand ii spuneam ca Mircea Radu n-are nici-o treaba.